Year in review | 2019

Diverse

Început 2 facultăți // Job nou, part-time, la doar 2 zile după ce m-am mutat la București // Internship @ MMB // Renunțat la o facultate // Încă un internship, @ Agenția de Vise // Internship-ul 2 devine job // Deci 2 job-uri + o facultate // Mutat în alt apartament // Din 2 job-uri rămâne unul, care devine full-time.

A trecut un an și un pic de când m-am mutat la București și wow. Cine naiba ar fi zis că se vor petrece atâtea schimbări într-un interval atât de scurt?

În momentul în care am ajuns aici, am fost paralizat de frică. De la liceanul care a ajuns să se certe cu 80% dintre profesori până în a 12-a, la copilul venit din Ardeal care abia scoate un cuvânt. Până să mă mut la București, cuvântul “introvertit” îmi era relativ străin, asociam termenul ăsta cu persoanele care merg la petreceri și în loc de alcool beau suc. În Sibiu n-aveam nicio reținere să ies în pauze la țigară și să cânt Eurovision songs (enervându-i pe cei din jur, ups), să spun tot ce gândesc no matter what și să mă arunc cu capul înainte la orice idee aveam (țin minte când agasam presa locală cu mail-uri, propunându-le să scrie despre revista pe care o înființasem în liceu). Fiind înconjurat non-stop de prieteni și de persoane cunoscute, nu mi-am imaginat ce greu va fi când ies din zona de confort.

E foarte ciudat să fiu în multe contexte “ăla tăcut” sau să mă ia toate transpirațiile înainte de a da send unui email, gândindu-mă că greșesc ceva. Jumătate din articolele pe care le-am scris în perioada asta vor rămâne la stadiul de draft și nu vor fi publicate niciodată, pentru că simțeam că sunt prea penibile ca să le share-uiesc. De mult ori simplul fapt că știu că un text urmează să-mi fie citit îmi pune un fel de stop

Și aș fi zis că dacă lucrez cu artiști consacrați, îmi va da un soi de siguranță. 

Ei fâs. E o presiune mult, mult mai mare să lucrezi pentru artiști/trupe mari care sunt în industria asta de muuulți ani (Cornel Ilie, Tudor Chirilă, VAMA, VUNK, Zoli Toth). Fiind la început, e sentimentul că trebuie non-stop să demonstrezi ceva, că niciodată nu faci lucrurile destul de bine și că you deserve to be listened to chiar dacă nu ai “e x p e r i e n ț ă” (cuvânt la care probabil orice începător e alergic pentru că de cele mai multe ori e folosit drept scuză de agenții/profesioniști pentru a nu plăti tinerii).

Bine, presiunea a început odată cu mutarea. La The CEO Library (primul job) intram în contact cu oameni care sunt cei mai buni în domeniile în care activează (antreprenori, investitori, persoane care manageriază echipe, etc.). Norocul meu acolo a fost că interacțiunea era strict pe email :))

Acum, când lumea mă întreabă “cum mai e la București”, nu mai spun doar că e “foarte tare” – cum de altfel și este – ci în sfârșit pot răspunde “mă acomodez”. Pentru că acum simt că încep să se așeze lucrurile. 

*articolul ăsta l-am publicat mai mult ca să “eliberez” niște chestii care îmi tot stau pe creier de ceva vreme. Dându-i share pe Facebook & Insta mă face să sper că dacă l-am făcut public, voi scrie mai des pe blog, mă va mai mobiliza, mai pierd din anxietăți, bla bla new year new me shit*


Stefan Hadar

Îmi plac glumele seci, muzica, Eurovisionul și ceaiul de fructe. Scriu despre muzică și alte prostii.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *